Raspunderea civila a personalului medical
In situatia in care, se face o simpla coroborare a dispozitiilor Legii nr. 95/2006, cu cele ale Ordinului nr. 482/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice rezulta raspunsul clar referitor la urmatoarea intrebare: răspunderea medicului faţă de pacientul său este una contractuală sau una delictuală?
Potrivit disp. art. 653 alin. 1 lit. b din Legea nr. 95/2006
“b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice”.
Art. 10 alin. 1 din Ordinul nr. 482/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice
Obligativitatea acordării asistenţei medicale
“Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia să acorde asistenţă medicală unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient.”
Astfel, din cele doua articole, mai sus prezentate, rezulta faptul ca, raportul juridic de drept medical ia nastere si se dezvolta în urma acordului de voinţe, anume: al persoanei care solicită un serviciu medical, exprimat în scris, şi acela al cadrului/personalului medical competent.
Ca o consecinta a exprimarii acordului de vointa, tragerea la răspundere a cadrului medical se va face după regulile răspunderii civile contractuale, de regula. Altfel spus, relatia dintre medic si pacient este una contractuala.
De asemenea, natura contractuală a raportului dintre un medic şi pacientul său, rezulta din coroborarea dispoziţiilor art. 653, ale art. 654 alin. 2 ale Legii nr. 95/2006, cu cele ale art. 11 din Ordinul nr. 482/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice, articole in care este dezvoltata relaţia dintre medic si pacient.
Se pot intalni si exceptii, in sensul ca, relatia dintre personalul medical si pacient poate fi o relatie de natura delictuala, nu contractuala.
Ne aflam in prezenta unor astfel de situatii atunci cand, starea de sanatate a pacientului este una de urgenţă medico-chirurgicală, pacientul fiind inconştient sau situatia în care acesta nu are discernământul necesar exprimării consimţământului valabil pentru a încheia contractul de asistenţă medicală.
Altfel spus, aceasta situati o intalnim cand pacientul se poate afla in imposibilitate atat fizica, cat si psihica de a-si manifesta acordul in scris.
Mai mult, potrivit disp. art. 1350 alin. 2 din Codul civ.,in cazul in care chiar daca ne aflam in prezenta unui contract incheiat intre personalul medical si pacient, dar asistenţa medicală/îngrijirile de sănătate au fost acordate in asa mod in care au cauzat intenţionat prejudicii sau in conditiile in care fără justificare, personalul medical nu si-a îndeplinit îndatoririle, acestia sunt răspunzători de prejudiciul cauzat celeilalte părţi (pacientului), în condiţiile legii.
In lumina considerentelor mai sus expuse, concluzionam faptul ca, medicul este unicul ce poate hotara asupra tratamentului pacientului sau, asupra timpului pe care acesta urmeaza sa il petreaca internat in spital, etc., desigur in deplina concordanta cu starea de sanatate in care se afla pacientul, rezulta astfel ca, in cazul in care medicul incalca chiar involuntar obligatiile de ingrijire va atrage raspunderea civila, de regula raspunderea civila contractuala, ca exceptie, raspunderea civila delictuala.
